Arhiva lunară: August 2010

27 August zi de desfrânare

Ieri a fost sărbătorită cea dea 19-a aniversare a independenţei RM.

Cum s-a petrecut acest lucru ? Cu toţii am văzut : în timp ce în Catedrală se săvârşea slujba de seară la care întodeauna se fac rugăciuni pentru cei care au luptat şi murit pentru Dumnezeu, Neam şi Ţară, în faţa ei adică pe PMAN, locul sfânt unde s-au produs întodeauna evenimentele de cotitură ale acestui Neam în istoria recentă , în ultima zi de post avea loc o blasfemie .

PMAN pentru cei care gândesc româneşte este Loc Sfânt , pentru cei care gândesc antiromâneşte este locul care trebuie spurcat cu orice ocazie , unii încearcă să facă marşuri ale sodomiţilor , alţii vor în PMAN parcări subterane, sectanţii din toate patru părţi ale lumii încearcă să î-şi aducă cărţile lor spurcate sau să facă adunări ale ereticilor, cei mai perfizi dintre duşmanii neamului românesc acţionează însă în alt mod, ei spurcă PMAN prin însuşi românii căzuţi, care în loc să treacă prin PMAN cuprinşi de un fior, vin aici să se îmbete şi să danseze în zi de post.

Locul unde au fost bătuţi şi chiar omorâţi oameni, cu fiecare ocazie este spurcat de mii de curve desfrânate şi semidezbrăcate ce ţopăie în ritmuri drăceşti, mii de alcoolizaţi vin să se pişe şi să borască pe Locul Sfant.

Curvele, alcoolicii şi guară cască nu vin în PMAN că aşa ar vrea ei ci pentru că Citeşte mai mult

Instrumentele clasei conducătoare

Anterior am scris despre asemănările între clasele politice de pe ambele maluri ale Prutului, în acel articol am atins superficial etiologia acestor grupări criminale antinaţionale, scopul existenţei lor, politica externă, atitudinea paraziţilor fată de Neamul Românesc şi despre ce înceracă să modeleze (educe) ei din conştiinţa noastră. Am promis că mai revin asupra acestei teme şi acu voi încerca să mai dau câteva litere de capul lor. Mă voi concentra asupra unor instituţii ale statului care deservesc şi asigură funcţionarea sistemului, care sunt instrumente în mîina clasei politice.

Să începem cu armata:

Paraziţii privesc armata nu numai ca pe un Citeşte mai mult