Iranul este unul din cele trei state în lume a căror sisteme bancare nu se află sub controlul clanului Rothschild.

Până la spectacolul pirotehnic din 11 septembrie 2001, numărul acestor state era de şapte: Afganistan, Irak, Sudan, Libia, Cuba, Corea de Nord şi Iran.

În 2003 Afganistanul şi Irakul au nimerit în tentaculele caracatiţei Rothschild,  iar în 2011 Sudanul şi Libia au împărtăşit şi ele aceiaşi soartă.

În sistemul bancar iranian nu se practică cămătăria  ceea ce este o provocare şi mai mare pentru Rothschildzi.

Până acum câteva sute de ani cămătăria era interzisă şi în lumea creştină şi pe alocuri chiar era pedepsită cu moartea sau cel puţin era privită ca o metodă josnică de exploatare şi înrobire.

După ce în 1815 Rothschildzii au pus gheara pe Banca Angliei ei au început să-şi lărgescă sfera de influenţă şi controlul financiar în toată lumea.

Metoda lor este extrem de simplă; ei conving politicienii corupţi din diferite state (cum ar fi al nostru) să ia credite uriaşe pe care aceste ţări niciodată nu vor fi în stare să le achite şi astfel  ajung la cheremul clanului Rothschild .

Dacă un lider oarecare refuză creditarea, imediat i se organizează o revoluţie colorată sau o aterizare ca lui Leh Kacinskii. Dacă acest lucru nu  se reuşeşte este organizată o intervenţie armată „în numele democraţiei” urmată de un program de „reconstrucţie” a ţării.

De capul lor au mai rămas Nord-Coreenii, Iranul şi Cuba.

Nord-Coreenii au arsenal nuclear şi deci nu costă pielea cât dubala.

 Cuba ramâne la desert, la moment se bucură de un statut de rezervaţie naturală sau ceva de genul acesta.

Iranul însă dispune şi de rezerve uriaşe de gaze şi petrol, care vor acoperi toate cheltuielile de război şi vor aduce şi profit de sute de miliarde.

Dacă mai luăm în calcul şi poziţia geostrategică pe care o deţine Iranul în această parte a lumii se pare că războiul devine inevitabil.